De multe ori am auzit această frază ca raspuns în urma entuziasmului meu manifestat printr-o idee nouă, dorințe înalte și visuri nebuloase, neînțelese decât de mine. Adică VISURI!
Sunt o visătoare; ce-i drept, mă trag din părinți cu rădăcini adânci înfiripate în firea de artist.
Și cred că am moștenit idioțenia visului, a ideilor nebune și mărunte și chiar am cunoscut exemplul unui vis împlinit al unui tânăr de la țară ce avea să devină un orator și nu numai.
Tema visului, a speranței și a dorinței o regăsim și în neamul românesc. Încă de pe băncile școlii ne delectăm cu Eminescu ce a iubit un ideal feminin și a dat viață Luceafărului în fiecare dintre noi.
Visăm și e bine să visăm.
Visez și de acest viciu nu mă las.
S-a născut visul odată cu omul. Și Dumnezeu are un vis pentru noi, a avut întotdeauna și va mai avea.
Visul e veșnic, visul e real, visul trebuie și va deveni și realitate.
Dacă nu am visa, am fi săraci în suflet și cred cu adevărat că atunci ar muri speranța.
De multe ori îmi dau târcoale gânduri multe, idei tinerești și explozive ce se nasc în adolescența ce nici pentru mine nu-i pierdută încă, e tot prezentă și vie.
Si câteodată mă mai transform într-o tânără mamă, rebelă, cu fetița mea de mână.
Dar altceva voiam să vă spun. Voiam să vă îndemn să visați înalt și să nu vă opriți la visuri mediocre.
Dacă tot e gratis, liber și la îndemână, visați la lucruri imposibile ce le vreți posibile, visati la minuni, visați la Cer, la veșnicie și atunci cred că veți fi și mai fericiți.
Visați și pentru voi că pentru alții faceți destule. Lăsați copiii să aibă propriile visuri.
Visează pentru tine, mamă, o zi la SPA sau trei ore de singurătate. Visați să fiți puternice și, de ce nu, să deveniți și voi oameni mari, ce pot schimba lumea.
Și eu visez atât de des cu ochii deschiși și mult.
Uneori trebuie să mă trezesc la realitatea ce trebuie să o muncesc și să o zidesc, să prindă contur ca în închipuirile mele…
Pentru că visurile trebuie și ele materializate, atât cât ține de noi…
Să nu visăm mărunt, cum zicea autorul unei poezii.
Să visăm imposibilul și să ne trăim visurile încercând să dobândim dorințele ce ard în noi.
Știți ce cred? Că toți oamenii au un vis special pus deoparte ce ascunde menirea fiecăruia, o cutiuță cu talent pe care scrie: „Asta pot să fac eu”.
Darul special, dat de Creator, atunci cand îl descoperi, visezi să îl trăiești, să-l împărtășești, să fii încurajat și să îți împlinești cumva destinul.
Familia, sănătatea și copiii, toate sunt o binecuvântare mare și prețioasă, însă atunci când îți îndeplinești menirea, când deschizi darul și trăiești visul, simți în toate încheieturile că pentru asta te-ai născut.
Nu visăm fără rost. Visurile sunt semnalele darului tău, sunt indici spre talentul tău neșlefuit, acolo e „lucrarea”, visul pe care l-a pus Dumnezeu în noi când ne-a creat.
Ce? Crezi că nu a lăsat cerul în tine? Nici măcar puțin din el? Ba da! În tot blestemul aruncat în trup și pe pământ, există în tine ceva ceresc, un vis al Lui pentru tine ce trebuie să-l descoperi și să-l duci la îndeplinire pe pământ.
Avem ceva și noi mai sfânt, un dar, un vis, un drum…
Caută, descoperă, visează!