Rămâne să mergi la Isus, atunci când nu mai rămâne nimic de făcut și simți că nevoile tale nu sunt împlinite.
Alergi în genuchi, te prăbușești, începi printre lacrimi să te rogi, ca un susur blând și aduci înaintea Lui problema soțului, problemele casei. Te gândești la copii, te rogi pentru sănatate și protecție și din nou te poartă alte gânduri.
Și aici trădezi nemulțumirea, te îneci în lacrimi, dorești o îmbrățișare, iar aici o găsești.
Aici te încălzești și prinzi putere, aici sițti că El te ascultă și tu poți să țipi printre lacrimi…
Aici e oaza ta de liniște, aici ca o samariteacă găsești adevarata oază nesecată de dragoste, un izvor de mulțumire și recunoștință…
E târziu, ești obosită, ai trădat totul la picioarele lui Isus și de data aceasta nu te mai transformi în Marta… Mergi să te odihnești în sfarsit și auzi din camera de alături un suspin și un glas ce strigă dupa tine…
Din nou apari plină de dragoste și în putere. Ești obosită, dar te simți iubită. Toți au nevoie de tine…
Tu ești soarele casei, toate planetele se învart în jurul tău. Toate lucrurile depind de tine. Dar tu știi că atunci când nu te vede nimeni, toata puterea ta depinde de El.
Trădezi totul în fața lui Isus când nu te vede nimeni ca să poți să fii puternică în fața tuturor.
Când nu mă vede nimeni, vărs frustrări, nemulțumiri și chiar mă plâng. Mă simt nedreptățită, nu întotdeauna pusă în valoare.Când nu ma vede nimeni și rămân doar eu cu mine… nu mă simt bine.
Mă simt nefolositoare, singură, inutilă… Când nu mă vede nimeni, sunt sinceră cu mine și sunt eu. Dar aceata este cheia ce mă înalță peste lucrurile zilei: vulnerabilitatea, sinceritatea și trădarea sentimentelor negative. Pentru că și ele trebuie vărsate și e nevoie de eliberare atunci când simți că nu mai poți.
Dar tot ele te fac umană, ele te transformă și te învață.
Ele sunt și ambiția mea, să arăt că pot, că trebuie și că voi reusi.
Când nu ne vede nimeni… trădăm sentimente, dar ne cresc aripi.