Am prins şi vremurile alea negre. Alea pe care Mungiu le tot surprinde în filmele sale cu o încăpăţînare neistovită. Şi sînt cîteva episoade pe care le am în minte atît de proaspete, încît am impresia că s-au întîmplat în urmă cu doar cîţiva ani. Încă simt în nări mirosul de gaz ars din bucătărie. Începînd cu luna noiembrie, cînd toamna îşi pregătea vizuina pentru hibernare, ai mei dădeau drumul la toate ochiurile aragazului pentru a încălzi o parte din apartamentul muncitoresc. Flăcările pîlpîiau firav în perdeaua nopţii, răspîndindu-şi căldura amorţită pînă în camera unde eu şi fratele meu dormeam. Dar nu era atuul nostru cel mai puternic. Luminile albăstrui nu ne ofereau confortul necesar. Sticlele cu apă caldă şi cărămizile înfăşurate în prosoape da. În ultimii ani ai deceniului 9 se instaurase un ritual în micul nostru apartament. După efectuarea temelor, de multe ori la lumina lămpii cu gaz, urma trecerea în pat. Intrarea în hainele de noapte se făcea întotdeauna într-o viteză uluitoare, pentru a nu lăsa frigul să muşte din carnea noastră de mîndri pionieri ai patriei. În maximum două minute eram sub plăpumile groase. Apoi urma dotarea cu armele necesare pentru a înfrunta noaptea friguroasă. Cîte o cărămidă încălzită în cuptor, ce ajungea la picioarele înfofolite în ciorapi groşi de lînă şi una sticlă de jumătate de litru plină ochi cu apă fiartă şi astupată cu dop de cauciuc. Atît de bine îndesa tata dopurile cenuşii încît niciodată n-am avut parte de surprize neplăcute nocturne. Şi ne era cald.
Poate pentru unii dintre cititori scenariu pare imaginar. Nu e! Aşa am copilărit o perioadă. Ca şi Mungiu, nici eu nu doresc să uit detaliile astea. Şi ştiu că mai sînt multe alte persoane ca mine. Uitarea nu este o opţiune. Istoria e un clişeu repetitiv.
Există viaţa fără CET? Claudia este încăpăţînată şi aruncă semnul mirării din finalul propoziţiei. Ea zice că DA, există viaţă fără CET!
Am trimis scrisorile de aici primarului şi consilierului local PD-L responsabil de cartierul în care am domiciliul. Încă aştept confirmările de primire.
Cîteva zeci de mii de familii din Braşov trăiesc aceleaşi experienţe, după 20 de ani de la finalul Epocii de Aur. S-o fi numi şi treaba asta evoluţie. Atunci ni se vorbea de economie. Acum auzim cuvîntul eficientizare. Un fel de a spune “sîntem proşti şi nu ştim să rezolvăm o problemă veche de cîţiva ani”.
M-am mutat din cuibul părinţilor de ceva timp. Ei au rămas în acelaşi apartament. În ultimul timp au descoperit din nou ligheanul cu apă încălzită pe aragaz. Cum frigul muşcă din ce în ce mai tare în nopţile acestui început de octombrie, tatăl meu îşi pregăteşte iar sticluţa cu apă fiartă. Dopul de cauciuc a rămas acelaşi.
Introducere
Am trait imensa fericirea de a deveni mamica in urma cu putin timp.
Inca inainte de a ramane insarcinata am inceput sa ma documentez in ceea ce priveste sarcina.
Am avut experiente nefericite din care am invatat. As fi preferat sa nu o fac.
Am constatat ca, desi toata lumea stie despre ce este vorba in linii mari, nimeni nu iti zice concret ceea ce ai de facut, ceea ce se intampla, si cum trebuie sa te pregatesti atunci cand astepti un copil.
Ca sa ai habar de ceva, ar trebui sa iti cumperi carti stufoase care au devenit atat de stufoase pentru ca se repeta si nu spun mare lucru. Sau sa vorbesti cu alte mamici care au trecut prin experiente similare. Pentru ca doctorii sunt coplesiti, obositi de atata repetare, sau prea nepasatori la nestiinta ta.
Ma straduiesc sa fiu o persoana meticuloasa si organizata si din acest motiv, voi incerca sa sintetizez, in special din prisma experientei avute, cate ceva despre minunea de a deveni mama si de a creste asa cum te pricepi mai bine un copil.
Asa ca, bine ati venit!