În viață întâlnim zile rele și mai puțin bune, e posibil să nu dormi o noapte, două, să fii frământat de gânduri, să faci greșeli, să fi vorbit de rău sau să te mânii pe alții.
Uneori poți să plângi, alteori afli cum este să fii bolnav. Câteodată ți-e înșelată încrederea și îți pierzi credința. Poți calca strâmb, poți întâlni priviri ciudate. Poate ai încercat să zâmbești și inima ți-e frântă.
În toate, dar în toate simți că trăiești.
De ce? Pentru că trebuie să simțim viața.
Am momente de răscruce în viața mea și mă gândesc: „Oare de ce acum?” și „Ce înseamnă toate acestea?”. Am învățat să nu mai pun întrebări și să încerc să găsesc soluții.
Dacă stai pe loc nu o să te aduni niciodată, stagnezi în frustrări și devii meteodependent, un bacovian convins, un pitic morocănos și un adevărat pesimist.
Simțim și este bine că o facem, avem un suflet ce transmite stările prin diverse manifestări, însă atutudinea și psihicul nostru pot revoluționa orice stare.
Atunci când îți propui să te trezești cu un gând bun, să te bucuri se viață, să fii vesel și mulțumit, totul se schimbă.
Lumea are nevoie de oameni pozitivi, cu speranță
Cum vei putea vorbi despre credință și puterea lui Dumnezeu, despre un Mântuitor înviat din morți? Atunci când tu arăți mereu slăbiciune, negativism, nevoia acută de consolare, când îți place să fii mângâiat mereu, să fii bibeloul anturajului tău, să porți eticheta: „Atenție! Fragil!”.
Cred că nu transmitem un mesaj clar; Isus nu a fost o persoană suferindă pe pământ, a arătat optimism, putere, o față schimbată, un pescuit cu fir întins, călătorii urmate de semne și minuni. Și nu s-a temut să plângă, să ceară izbăvire, a căutat să vadă măreția dincolo de durere. Din cele mai adânci lovituri, falimente, regrese, boli se naște valoarea noastră, succesul real, ne naștem noi, cei adevărați, cei prelucrați.
Suntem o mână de țărână, un lut ce are nevoie de modelare și roata merge, merge, iar noi prindem contur.
M-am descoperit în cele mai negre gânduri, mi-am văzut drumul doar în durere, am prins puteri doar când am avut de unde să mă ridic.
Am ascultat recent un interviu luat unui boxer, ce își antrena la rândul lui fiul ce avea să-i calce pe urme, și i-a dat un sfat foarte dur: „Atâta timp cât nu ai făcut cunoștință cu podeaua, nu știi ce înseamnă să fii campion.”.
Mi-am notat aceste cuvinte ca să înțeleg că eșecul și gustul de pământ dintre dinți o să îmi redea esența lucrurilor și o să văd mai bine și o sa înțeleg diferit, voi crește și voi deveni campion.
Pocăința nu este despre fețe triste, capete plecate, lacrimi simple și văicăreli ce durează ani și uneori o viață întreagă.
Pocăința este despre oameni în cărucioare ce te țin de mâna, te privesc în ochi și te fac pe tine mai puternic prin credința lor, prin zâmbetul larg, revoltător! Să ai tu picioare și să le ții în frustrări, să ai un zâmbet frumos și să fie nevoie să fii plătit scump ca să îl transmiți…