S-a făcut atât de mult tam-tam pe seama ţiganilor încât a început să ne fie nouă românilor frică de ei şi o spun cu părere de rău, că sunt mulţi ţigani mai favorizaţi decât mulţi români.
De unde mi-am dat seama că ne este frică de cioroi?
În faţa blocului meu este un nuc. Când eram mic copil şi vroiam să iau nuci din copacul ăla un moş prostan ieşea pe geam şi începea să urle ca retardul după mine, că stricam nucile şi alte invenţii de-ale lui…
Anul ăsta însă a fost diferit, doi puradei şi un cioroi cât plopu’ au venit să ne scuture nucul şi să ia nucile. Precizez că nucile ce erau scuturate cădeau pe maşini şi în ciuda acestui fapt nici un om nu a avut curaj să strige după măglaoii ăia, toţi priveau de pe geam cum nucile cad pe parbrizele maşinilor lor.
Dar nu vă faceţi griji nu suntem primul popor şi probabil nici ultimul care va fi condus de o minoritate. De exemplu, la început în America cei de culoare erau vânaţi pentru că erau consideraţi o problemă, iar astăzi cel care îi conduce este un om negru, Obama.
Aşa că toleraţi în continuare.
Nu pot invata cu muzica
Tot auzeam incolo si-n coace ca altii invata sau citesc mai bine pe muzica.
Si nu neaparat ca am incercat din curiozitate, da’ n-aveam ce face si am testat si eu chestia asta. M-am pus sa citesc o carte si mi-am bagat niste casti cu muzica faina in urechi. Rezultatul a fost niciunul.
Nu puteam citi mai mult de cinci randuri ca ma apucam sa fredonez melodia care rula in casti. Nustiu cum reusesc altii, dar eu nu pot.
Eh, asta e. Nu toti suntem la fel. In concluzie, nu toti invata mai usor pe muzica cum imi zicea cineva.