Let's Start an Internship

Ucenicie la locul de munca

  • Despre moda
  • Pentru Bărbați
  • Pentru femei
  • Articole diverse

Mi-ai dat mai mult decât ai luat…

octombrie 10, 2022 controlJob

Azi e ziua bilanțului, strângem economiile, facem matematică, tragem linie, concluzionăm totalul, fixăm o nouă zi, așteptăm o nouă șansă, schimbăm calendarul, și aruncăm agenda.

Pun și eu azi în balanță experiențele frumoase, cântăresc zilele ploioase, mă privesc în oglindă și îmi aduc aminte de tot ce mi-am propus anul trecut în exact această zi.

Nu am bifat tot de pe listă și nu vă pot spune că am reușit să ating tot ce mi-am propus.

Dar nu mi-e rușine acum să mă privesc, fiindcă am luptat și nu m-am dat bătută, am primit mai mult decât credeam și am fost binecuvântată mai mult decât visam.

Lista mea? E săracă, seacă, pământească, visătoare, însă mă bucur că am reușit un lucru. Să mă las condusă de ISUS, El mi-a tranformat ținta, mi-a împlinit multe dorințe, unele nescrise, și a lăsat și ploaia să mă crească, să pot fi udată, să pot să aduc rod și să fiu curățată.

Pe lângă tot ce am trăit, sunt emoționată să privesc că mi-am atins un scop cu deschiderea acestui blog și vă mulțumesc că m-ați primit în casa voastră.

Mesajele voastre mereu mă încurajează și sunt fericită pentru acest pas făcut.

Nu am decât mulțumiri în această ultimă zi din an și vreau să îmi fac o listă diferită acum pentru noul an și să o împărtășesc cu voi.

„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12). Da, cu acest gând pornesc în noul an.

Nu este un târg prea avantajos, fiindcă deodată toate așteptările tale se transformă în acțiuni.

Și dacă ai standarde înalte, atunci o să lucrezi mult la răbdare, iubire, pace…

Vei renunța la egoism, o să fii plin de bunătate, vei experimenta dărnicia, vei găsi în tine puterea iertării, vei depăși frica, o să împărtășești zâmbete și îți vei face blândă privirea.

O dorință ce le cuprinde pe toate: Let’s shine!

Dacă vrei să fii iubit, iubește, dacă aștepți să fii iertat, fii pregătit să uiți de răutate, dacă dorești o privire blândă, oferă și tu una.

Da, știu, aceasta a fost și expresia mea când m-am analizat și mi-am dat seama de tot ce aștept din partea celor din jurul meu.

Astfel vreau să pășesc în noul an, cu gândul la alții și nu doar la mine!

Vă urez un an binecuvântat, plin de acțiuni, ca să nu vă plictisiți…

Dați și voi mai mult decât ați primit!

Vă prețuiesc! La mulți ani!

Pentru Bărbați

Articole recente

  • Scrisoare către fiica mea
  • Clipe Desprinse de Pământ
  • Cum am salvat bradul de Crăciun
  • Când nu te vede nimeni, traiești în lumea ta plină
  • Pocăința este despre iubire, despre relație, despre inimă

Arhive

  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • decembrie 2019
  • septembrie 2019
  • iulie 2019
  • aprilie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017

Categorii

  • Articole diverse
  • Despre moda
  • Frumusețe și Modă
  • Pentru Bărbați
  • Pentru femei

Copyright © 2026 · Daily Dish Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in