Puteți să mă judecați sau nu, însă mie îmi place foarte mult să particip la noaptea Învierii ce o sărbătoresc creștinii ortodocși. Aproape în fiecare an merg și sunt fascinată și mi se umple inima când aud cântecul: „Hristos a înviat din morți / Cu moartea pe moarte călcând”. E un sentiment unic, un ritual dacă vreți, făcut intr-o libertate deplină. Și iubesc asta.
Cumva sunt geloasă că ei chiar fac din momentul Învierii un lucru practic. Mă rog, noi nu avem canoane și diferite obiceiuri, însă le avem pe ale noastre. Poate mai simple și lipsite de sens, cu capete plecate sau ochi bulbucați, cu mame ce stau să pregătească sarmale, obosiți, dar cu haine noi și ne înghesuim pe scaunele ce au devenit și la noi „la Paști și la Crăciun” locuite.
Momentul Învierii trebuie celebrat nu cu o haină nouă sau cu un scaun ocupat, trebuie celebrat prin închinare.
Cine sunt eu ca să vorbesc despre cum se practica închinarea sau în ce mod? Eu cred despre mine că sunt liberă de orice lanț pus de tradiție, de obiceiuri și chiar de o regulă sau un sistem religios.
Cu adevărat simt libertatea lui HRISTOS în viața mea și mă bucur că am găsit-o și o celebrez. Astfel mă închin în noaptea Învierii, îmi umplu inima cu laude în dimineața de duminică, iar sufletul meu e înălțat la Cer.
Învierea reprezintă libertate. A lăsat un mesaj puternic: Isus a biruit moartea. Nu a lăsat un trup omenesc ca să-L disecăm, să Îl condamnăm. Să avem dovezi ca El doar a murit fără rost…
Oricum o facem, pentru că a înviat. Contestăm existența, contestăm crucea sau prea mult o adorăm… Dar cum celebrăm momentul? Cum celebrăm viața?
Cred că vom celebra deplin când PAȘII LUI SE VOR MAI IVI ODATĂ PE PĂMÂNT și ne va duce în GLORIE, însă, până atunci, în vrednicia Lui, vreau să-L celebrez în închinare, plină de mulțumire că a plătit un preț scump PENTRU păcatul meu.
Hristos a înviat pentru noi! Pentru oameni! Pentru mine! Hristos a înviat! Paște fericit!