O să fie foarte amuzant să scriu despre această experiență, despre etapa ce cred că toate o așteptăm să vină mai devreme sau mai târziu.
Eu am ales cumva să o experimentăm la momentul potrivit și, ce credeți, l-am intuit perfect.
Este adevărat că fiecare copil are ritmul lui de creștere și învățare și cred că noi, mămicile, trebuie să fim atente la acest lucru și să ținem cont de el.
Este foarte important să avem deplină încredere și răbdare cu cei mici, fiindcă sunt mai isteți decât credem noi.
S-ar putea să ne înșelam amarnic în privința lor și să-i considerăm nepricepuți, iar noi să luăm rolul de profesor conștiincios, când micuții în mintea lor se distrează copios de noi.
Și eu chiar cred în acest adevăr, cred că ne ironizează cumplit și că se distrează pe cinste întinzând coarda răbdării cu noi. Ei bine, după cum vă spuneam pe Story, și eu am fost asaltată de unii, alții cu diferite sugestii și, ca de obicei, cu „sfaturi” inutile de a pune fetița la oliță prematur.
Îmi place acest cuvant și îl voi folosi în următoarea mea idee.
Mințile luminate spun așa: „Eu am pus copilul de la 4 luni” sau „Cel mai potrivit este pe la 8 luni” sau „Nu înțeleg mămica asta câtă nepăsare arată față de copilul ei mare, de un an-doi ce poartă încă pampers”.
După cum spuneam, cred că „olița” este o etapă ce are nevoie de un copil prezent, doritor să învețe și să se dezvețe de pampers.
Este nevoie de un copilaș ce refuză să mai fie un bebeluș alintat și de o mamă capabilă să îmbrățișeze acest proces.
Bebelușii de patru luni ar trebui să învețe să stea în funduleț, iar cei de 7-8 luni să se înfructe cu plăcere din mâncare și, eventual, să facă pași mari spre mersul independent.
Nu știu de ce am fi mame-maraton ce doresc să creeze omuleți ce trebuie să le știe pe toate, doar pentru a ne etala mușchii noștri părintești.
Nu am înțeles acest maraton și niciodată nu voi participa.
În fine, printre altele am să vă enumăr câteva secrete sau invenții de ale mele ce pentru noi au funcționat ca la carte.
Nu uitați, nu este o tăbliță cu porunci, nici o rețetă deplină a succesului. Suntem diferite, iar copiii noștri se dezvoltă diferit și unic în felul lor.
În primul rând, începeți etapa „olița” întru-un anotimp prielnic. Indicat este să fie primavară/vară ca să lăsați și soarele să usuce pantalonii gata spălați de cei mici.
Fiți relaxate și gândiți liber, fără pretenții.
În primele zile, faceți cunoștință cu noul obiect, cu scăunelul de plastic ce s-a instalat în baia voastră, prin cameră, în living, bucatarie, terasa.
Este necesar să aveți minim 2 scaunele de acest fel, va fi mai ușor pentru voi ca mămici vesele ce veți cunoaște cum e să strângi după un „animăluț” de casă. Glumesc .
Un al doilea pas este să anuntați rudele că începeți acest proces ca ele să fie pregătite pentru orice incident.
Pregătiți-vă cu haine de schimb cât de multe și nu scoateți total pampersul din uz.
Un alt secret este să descoperim liberatatea necesară: adică copilașii să simtă cât de bine, plăcut, ușor este fără scutecel.
Lăsați-i liberi, pe afară, să simtă acest lucru și să-l experimenteze cât mai mult ca să refuze mai târziu singuri bebelușia scutecului ce trebuie schimbat.
Evident, aceasta este prima săptămână, recapitulăm, facem cunoștiință cu noul scăunel, ne distrăm fără pampers pe afară și dăm sfoara în țară că ne apucăm de această etapă.
A doua parte, următoarele zile, vom intra „în pâine”. Unul dintre secretele eficiente este exemplul personal.
Așa că vom avea companie la toaletă, dar nu forțăm copilașul. Fiți cât mai naturale cu ei, lăsați-i să se așeze când doresc și fiți constante.
Nu renunțați la refuzul lor, insistați să-i puneți câte puțin.
Inventați ceva jocuri în timp ce ei „tronează” fericiți sau nu.
Recompensa iarăși este un ajutor.
De fiecare dată când copilașii reușesc ceva, există noțiunea de premiu.
Da, am cumparat la jucării în săptămâna mare cât într-o lună, dar Alexandra a prins încredere mare în ea.
De fiecare dată când a trebuit să arunc efectiv pantaloni care au fost atacați de chiftele grăsane, am explicat și am atras atenția copilului într-un mod calm.
Ei trebuie să înțeleagă de ce nu și de ce da.
Am implicat-o efectiv în acest proces și aici a fost marea ei bucurie.
Cred că pentru ea aici a fost momentul când a început să iubească iremediabil olița.
Am lăsat-o singură să o curețe, să ducă micul scăunel la toaletă, astfel că aceasta era treaba ei, era implicată direct în această acțiune și se simțea învingătoare și responsabilă.
A urmat partea a treia, și anume pampersul din timpul somnului. Am înțeles de la mămici că și aceasta este o etapă și că unele îi lasă cu cel de noapte mult timp.
Aici nu știu ce să vă zic, automat Alexandra l-a respins.
Mi-a spus într-o noapte: „Mami, gata, nu mai pot!”. Nu-l mai suporta. Și asta a fost.
Mergem la oliță înainte de somn și ea spune: „Gata, mami, facem mâine dimineață.”
Și de atunci așa a rămas. Concluziile sunt următoarele: faceți treaba să fie distractivă, fiți deschise, răbdătoare și consecvente.
Fiți zânele bune ce premiați și încurajați copilașul, faceți să iubească trecerea aceasta și va deveni un mic învățăcel el însuși. A durat atât de puțin totul și am scapăt atât de ușor.
Cred că e importantă comunicarea, de aceea pentru noi această vârstă de doi ani jumătate a fost prielnică și am scăpat de tot de pampers. Nu a fost nevoie de încă o etapă pentru cel de seară.
Aveți încredere în copiii voștri, ei vă spun indirect când sunt pregătiți. Urmăriți semnele, nu forțați și fiți pline de umor!
Și cam asta e tot!