Era duminică seara și deja trăiam în mintea mea toată săptămâna ce va urma. În capul meu, îmi făceam planuri de organizare și mă gândeam cum să fac față zilelor încărcate ce se ivesc.
Am avut parte de un weekend foarte lung, nu a trecut pe răsuflate ca și altele, fiindcă am răcit toți trei și a fost un adevărat concert la noi acasă. Alexandra nu a prea dormit, iar eu am decis să refuz somnul pentru o noapte, fiindcă pauzele de jumătate de oră între somn și trezire erau dese și mă lăsau fără vlagă.
Bun, mi-am luat doza de autocompătimire și acum aș dori să vă pun o întrebare. Amuzantă sau nu, am să-i dau ecou: Dragilor, avem noi doar două mâini? Pentru că eu simt că avem mai multe și că mama mea avea mai multe. Iar eu cred că îmi cresc mai multe în timp ce slujesc în acest rol de mamă.
Când eram acasă la mama auzeam des acest refren: „nu reușesc să le fac eu pe toate”.
Însă simțeam că se contrazice singură fiindcă mâncarea era pe masă, casa era curată, mama era frumoasă, rufele spălate, hainele călcate, își făcea timp și pentru noi, iar eu nu înțelegeam de ce continuă acest refren.
Pot să mă confesez acum și să vă spun că îmi dădeam ochii peste cap, luam cu ușurință aceste cuvinte și îmi vedeam de treaba mea. Nu știam cât sacrificu era în spatele acestui refren și de ce lepădare de sine dădea dovadă mama.
Dar a venit momentul revanșei și acum simt din plin tot ce trăia ea, am ajuns să prețuiesc tot ce a fost și este astăzi mama pentru mine, fiindcă experimentez această zonă zilnic și cam spun și eu tare și răspicat aceleași cuvinte.
În continuare, îmi susțin ideea și rămân la aceeași premisă: mamele nu au doar două mâini, au mai multe…
Una pentru mâncare, una pentru curățenie, una pentru soț, alta pentru copii. Apoi se gândește și la ea și mai există una și pentru cei din jur.
Asta mă face să spun doar că Dumnezeu ne-a înzestrat cu această capacitate de a fi mame capabile de „multitasking”, dacă îmi permiteți. Într-un timp foarte scurt ajungem să facem atât de multe.
Mâinile mamei sunt cele mai frumoase pentru că slujesc scopuri înalte, veșnice. Mama iubește cu ele, lucrează, ridică, mângâie, disciplinează și se roagă.
Mă simt oarecum emoționată fiindcă în tot ce scriu mă raportez la mama mea și cumva aș vrea și copiii mei să mă laude pentru tot ce am fost odată pentru ei.
Să își aducă aminte de mine iubitoare, veselă și plină de pace. O mamă a rugăciunii, o slujitoare a casei ce nu obosește niciodată făcând bine.
Trecând toate aceste lucruri în revistă, mi-am luat doza de motivare necesară ca să răzbesc în această săptămână și mă gândesc să vă îndemn și pe voi să prindeți puteri. Spargeți ritmul zilnic și bucurați-vă de o experiență nouă. Ieșiți din cotidian, citiți o carte bună sau faceți-vă cadou o oră doar pentru voi.
Știu că par lucruri de neatins, dar gândiți-vă câte lucruri putem face noi odată…Nu avem doar două mâini, avem mai multe „tentacule” ce reușesc să ducă la îndeplinire lucruri imposibile.
Da, știu, prin ochiul fizic și rațional avem doar două mâini, dar prin ochii de femei, avem două mâini ce fac cât zece!