Ați observat ce receptivi erau bebelușii încă din pântecele noastre la auzul vocii mamei? Mișcau atunci când comunicam cu ei încă din burtică, ascultau glasul nostru fredonat și parcă se linișteau puțin când doritoare de liniște spuneam: „Mai încet, bebelașul mamei, nu mișca așa de mult!”.
Apoi gânguritul vine ca un răspuns al comunicării noastre cu ei. Uneori se liniștesc atunci când le dăm atenție prin cuvintele și prin privirea noastră ce intră în lumea lor.
Doresc atenția noastră și cuvinte, multe cuvinte, să-i îmbrăcăm în comunicare și priviri neclintite.
De când am început să intram în lumea cuvintelor și a expresiilor împreună cu fetița noastră, suntem zilnic mirați de tot ceea ce descoperă și de cum denumește lucrurile. Experimentăm lucruri noi și devenim aliații ei cei mai de preț în căutarea unor nume pentru fiecare obiect în parte.
Iubesc această etapă mai ales fiindcă sunt foarte implicată în acest proces de învățare, la fel și soțul meu care are răbdare să o învețe pe cea mică multe cuvinte.
Recunosc că nu am mereu dispoziția necesară să fiu eu tot timpul prezentă, dar atunci când tati îmi ia locul sunt fericită. Însă rezultatul mă face destul de geloasă ca să nu mai pierd în viitor aceste momente unice.
Cât mai multe cuvinte prind ecou în casa noastră, propoziții frumoase, cântecele fredonate și toată casa prinde culoare și viață.
Aceste momente ne fac să înțelegem cât de pretioși sunt copiii și ce mare bucurie aduc în inimile noastre.
Pe lângă acest aspect foarte frumos, trăim un alt eveniment, și anume: înregistrează tot ce spunem noi, cuvintele, expresiile și acțiunile. Devenim modelul prezent care trebuie să fie unul sănătos conturat.
Deja simt o presiune mare, fiindcă doresc să fiu un model de urmat. Acum poate mai repetă cuvintele spuse de către noi, însă cred că ne sunt studiate de aproape reacțiile și comportamentele care vorbesc tare și clar despre cine suntem.
Am învățat încă de acasă despre credință, dragoste și timp ce se dovedesc prin fapte și nu prin vorbe care întârzie să apară.
Am început împreună cu soțul meu să ne atenționăm foarte des în privința cuvintelor și a comportamentului pe care îl avem zilnic și nu este o treabă ușoară deloc. Vedem cum roboțelul mic ne ia drept exemplu în multe lucruri și acesta este doar începutul.
E nevoie de multă înțelepciune și cred că acum schimbăm și noi multe din atitudinile noastre și lucrăm împreună la un model de viață mai bun.
Mă rog Domnului să ne ajute să învățăm să ne creștem copiii și să dorim să distrugem obiceiurile dăunătoare ce au deja efect în viata lor.
Am impresia că noi îi credem mici și ușor le neglijăm inteligența crezând că nu înteleg sau că nu știu ei multe, însă cred că ne depășesc. Ei, de fapt, fotografiază toate gesturile, iau pulsul tonului nostru, ne studiază reacțile și cuvintele folosite. Cred că mai târziu în viața lor această urmărire va fi ca un testament. Și nu aș vrea să plec capul atunci și să îmi pară rău că nu am știut să țin un standard mai sus în casa mea.
M-am gândit mult la acest moment și am avut emoții mari pentru el, mai mult decât la orice altă etapă din viața copilului.
Îmi iau ca și model pe părinții mei, pe alte mămici și familii tinere care implementează o trăire atât de frumoasă pentru copii lor, se implică în jocuri, vorbesc, au grijă ce cuvinte folosesc și acei copii, credeți-mă, arată diferit.
Știu că e un har ca peste ani să îți vezi copilașul mare și crescut frumos. Cred că Dumnezeu lucrează mai mult decât noi, însă știu că și noi, părinții, avem o mare influență în educație și în multe aspecte ale creșterii lor. La fel cum azi eu privesc cu admirație tot ce mi-au „vorbit” părinții mei prin puterea exemplului.
Cred că și voi doriți ca cei mici să vadă în voi adevărate modele si luptați pentru acest lucru.
La rândul meu , mă rog să mă țină acest gând o viață întreagă și să nu fie totul la nivel de vorbă și scris. Vreau să am puterea de a înfăptui aceste cuvinte scrise aici.