În copilărie primeam dulcuri la pachet. Naşă-mea se mutase în Germania în prima jumătate a anilor 80 şi, probabil avînd ceva remuşcări că ea o ducea bine şi noi rău, ne trimitea regulat pachete. Pachete care treceau prin multele filtre ale acelor ani. Mergea mama să ridice cutia din carton de la oficiul poştal din cartier. Ne trimitea diferite prostioare care, privite acum, după zeci de ani, erau cumpărate la ofertă, trei la trei mărci sau ceva de genul. Tricouri de unică folosinţă inscripţionate cu Coca Cola sau alte băuturi la modă, atunci şi acum. Dulcuri ca Maoam, Mamba, gume cu Garfield şi alte asemenea. Noi eram fascinaţi, îmbătaţi de mirosul hainelor spălate cu detergent vestic, Ariel sau Persil sau ce mama naibii o fi fost.
De ce rememorez acum treburile astea? Pentru că tocmai am savurat un Toblerone, din cutia aia triunghiulară, care a tronat în camera mea de copil şi adolescent timp de 15-20 de ani, în loc de bibelou, pe diverse poliţe ale bibliotecii albe, pescuită dintr-un pachet trimis din Germania. După ce am terminat ciocolata din seara asta, am dat să arunc ambalajul la gunoi şi mi-am adus aminte de cutia similară primită la sfîrşitul anilor 80.
Nici acum nu ştiu dacă e bine sau nu faptul că în copilărie am considerat un reper, o valoare, ambalajul sofisticat şi gol de Toblerone.
Încă n-am aruncat cutia goală. Stă lîngă laptop şi nu ştiu ce să fac.
…în care un gog submediocru vrea să devină preşedinte
Să zicem că eşti un politician abia ieşit din prima tinereţe. Te afirmi şi devii cumva preşedinte de partid. Participi la nişte alegeri prezidenţiale, pe care le pierzi cu succes dar care lasă loc de va urma. Te-ai făcut cunoscut electoratului, dar ai arătat şi lacune importante, cum ar fi aia că nu prea ştii engleza, după cum te-a demonstrat CTP într-o emisiune electorală. Tu vrei în continuare să devii preşedintele ţării tale într-un viitor apropiat. Următoarele alegeri sînt peste 5 ani. După 3 ani tu vorbeşti engleza aşa:
Cu puţin tupeu ai putea să-ţi găseşti nişte scuze pentru treaba asta, una ar fi cum că, în România, orice loază poate ajunge preşedinte. Băsescu, de exemplu. Dar chiar şi aşa, tu rămîi un gog submediocru şi într-o ţară normală n-ai avea ce căuta în funcţia de preşedinte de stat. Dar cum România nu este o ţară normală, Băsescu e preşedintele suspendat, iar Antonescu e preşedintele interimar. Două loaze spiching ingliş. Ambii au învăţat engleza de la Iliescu.
Dar dacă au ajuns să facă mişto de tine nişte nimeni, puţin nazi, ar fi cazul să-ţi ţii promisiunea aia făcută în Parlament şi să te cari acasă. Eşti varză!
P.S. Mă bucur să împart aceleaşi convingeri cu prietenii mei băsişti de peste mări şi ţări. Din păcate ei n-au rîs la fel ca mine la gluma cu aviara gripa.
Ce…?
E foarte important să- i răspundem copilului la fiecare întrebare, indiferent de vârsta pe care o are și e foarte important să- i răspundem corect.
Fiica mea a început să întrebe când nici măcar nu știa să vorbească. Când arăta cu degetul și spunea “îh?”, știam că trebuie să-i spun denumirea obiectului respectiv, că de nu, începea să țipe, de-o auzea toată strada.
Contează mult să nu- l ignori, chiar dacă nu știi răspunsul la întrebarea lui, pentru că de multe ori pun niște întrebări care te lasă mască. Mai bine-i spui că nu știi, pur și simplu, apoi să te interesezi și să-i spui. Astfel, el află și că nimeni nu le știe pe toate, nici chiar mama, și că oricine poate învăța.
Practic, până la 6-7 ani, copilul e ca un calculator pe care se instalează un sistem de operare. Și în funcție de cât de performant e sistemul de operare, așa evoluează și el în viață.
Diferența între calculator și copil e că pe calculator poți să- l programezi oricând cu orice sistem compatibil, în schimb, copilul poate fi programat doar o singură dată în viață cu ceea ce îi oferă părinții în cei 7 ani de acasă.