Let's Start an Internship

Ucenicie la locul de munca

  • Despre moda
  • Pentru Bărbați
  • Pentru femei
  • Articole diverse

Un tren a fost spulberat de un pieton

august 24, 2021 controlJob

Se pare, dar nu bag mîna-n foc, că trenul se angajase într-o traversare a trotuarului fără a se asigura. Tocmai atunci, pe trotuarul bulevardului Gării, păşea lejer şi fără nici o grijă Gheorghe G. Gheorghe. Acesta nu a mai putut evita trenul, lovindu-l în plin. În urma impactului, trenul a fost proiectat 20 de metri chiar în faţa unei mămici care împingea un cărucior, fiind lovit şi de aceasta. Se pare, dar nu bag mîna-n foc, că această ultimă coliziune i-ar fi fost fatală trenului. „L-am văzut în ultimul moment şi n-am mai putut să-l evit”, a spus mîhnit Gheorghe G. Gheorghe. Mămica implicată în accident, fiind sub stare de şoc, a ales să nu declare nimic presei.

Pînă la această oră nu s-a putut stabili identitatea trenului decedat. Locomotiva, aruncată la aproximativ doi kilometri distanţă de restul vagoanelor, fiind de nerecunoscut în urma tragediei.

Trenurile martore la accident au declarat că întreaga scenă a fost extrem de şocantă.

Oamenii fărădelegii încearcă să stabilească motivele acestui teribil eveniment. Vom reveni cu amănunte.

Vaccinarea

Săptămâna aceasta am văzut la televizor o știre conform căreia din ce în ce mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii. Și nu era vorba despre cine știe ce vaccinuri abia descoperite sau despre vaccinuri antigripale, ci de acele vaccinuri obligatorii care imunizează copiii împotriva unor boli destul de periculoase precum tuberculoza, difteria, poliomielita etc.

Mie mi se pare total absurd să îți pui copilul în pericol refuzând vaccinarea, doar pentru că tu ai în cap cine știe ce teorii ale conspirației. Și mie mi-au trecut destule pe la ureche, dar gândiți-vă numai care era rata mortalității acum câteva sute de ani, când copiii mureau și de la o banală răceală, și care este acuma. Plus că anumite boli periculoase au fost eradicate.

Totuși au fost și situații când vaccinarea a dus la situații neplăcute, gen paralizie, dar nu vaccinul în sine a fost responsabil de aceste situații, ci cei care au efectuat vaccinarea. Este extrem de important ca cel mic să fie perfect sănătos în momentul când este vaccinat, deoarece dacă este bolnav  pot apărea complicații extrem de urâte. Întotdeauna asigurați-vă că cel mic este consultat cu atenție înainte de a i se face vaccinul. Eu habar n-aveam de treaba asta, până când o prietenă care are ceva probleme cu copilașul, născut prematur, și merge cu el la recuperare fizică, mi-a spus că acolo unde merge a întâlnit mulți copiii rămași cu sechele fizice în urma vaccinării. Vă dați seama că de atunci îmi pun medicul s-o consulte și de câte două ori înainte de-a-i face vreun vaccin.

Dacă trebuie să mergeți cu cel mic la vaccin și aveți dubii în privința stării sale de sănătate, mai bine sunați-vă medicul și amânați vaccinarea până când cel mic se va însănătoși complet. Și dacă nu sunteți sigure că este perfect sănătos, cereți și părerea altui medic, deoarece nu merită pentru nimic în lume să riscați sănătatea copilului dumneavoastră.

Fiecare țara are elaborat un program național de vaccinare obligatorie și gratuită. În Romania, sunt obligatorii următoarele vaccinuri:

  • BCG (profilaxia primară a tuberculozei);
  • DTP (vaccin împotriva difteriei, tetanosului și a tusei convulsive);
  • DT (vaccin împotriva difteriei și tetanosului)
  • VPOT (vaccin împotriva poliomielitei);
  • HepB (vaccin antihepatită B);
  • ROR (vaccin împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei).

Un simplu botez

Aproape toate mamele din Romania isi boteaza copiii (aproape, spun, pentru ca mai sint totusi si alte religii). Nu o sa discut acum despre faptul ca acest obicei in cele mai multe cazuri este DOAR un obicei mecanic prin care mamele isi fac sa treaca bebelusii pentru ca asa se face, si nici despre faptul ca 70-80% din botezuri sint privite ca niste aliante cu persoane CU BANI care sint rugate mieros sa devina nasii lu’ala mic.Uateva.

Ceea ce vreau sa discut este semnificatia spirituala a botezului. Dragi parinti daca tot va botezati copiii, faceti-o pentru ca doriti cu adevarat sa-i dati un inger pazitor si un sfint protector. Faceti-o ca si cum ii angajati doi bodyguarzi pe viata, din motive spirituale, nu din dorinta de a cistiga bani de pe urma lui. Nu faceti un botez la care sa cheltuiti mult pentru a stringe si mai mult, transformind un festin ceresc intr-o adunare de betivi si manelisti(sau de la caz la caz corporatisti cool).

Botezul-pentru cei ce sint credinciosi-trebuie sa fie o experienta spirituala deosebita. Alegeti un preot blind, bun, care sa va explice dinainte ce semnificatie  are-pentru voi si pentru copil-acest act. Este ca si cum ii luati un pasaport pentru imparatia cerului.

Alegeti o biserica frumoasa, pentru starea de bine pe care o simtiti inauntru, nu pentru ca e la moda sau e in centru.

Alegeti un nas pentru ca va este prieten de suflet si stiti ca in caz ca vi se intimpla ceva va avea grija din inima-fara sa ceara nimic in schimb-de copilul vostru, ca de al sau.

Si purtati-va cu simplitate si puritate in fata mesagerilor de dincolo ce or sa va binecvinteze copilul-nu-i intimpinati galagios cu muzici de petrecere sau hip, ci cu zimbetul pe buze si iubire in inimi.

Si mai ales nu o faceti daca nu credeti in semnificatia si puterea acestui act. Lasati-l liber pina cind, va hotari el ce isi doreste cind va fi mare.

Articole diverse

Articole recente

  • Scrisoare către fiica mea
  • Clipe Desprinse de Pământ
  • Cum am salvat bradul de Crăciun
  • Când nu te vede nimeni, traiești în lumea ta plină
  • Pocăința este despre iubire, despre relație, despre inimă

Arhive

  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • decembrie 2019
  • septembrie 2019
  • iulie 2019
  • aprilie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017

Categorii

  • Articole diverse
  • Despre moda
  • Frumusețe și Modă
  • Pentru Bărbați
  • Pentru femei

Copyright © 2026 · Daily Dish Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in