La întrebarea clișeică „Sunt singura care face acest lucru…?’’ răspunsul este simplu: Nu! Nu ești singura!
Evident, nu am știut nici eu răspunsul de la început, l-am aflat pe parcursul călătoriei, când am descoperit alte mămici, ce nu reușeau să ascundă în permanență nerăbdarea, nesiguranța, impulsivitatea, frica, descurajarea.
Dacă privești un cerc de mămici, ce au în companie copii de diferite vârste, de la sugari la preșcolari, poți observa diferite atitudini, reacții și întâmplări.
Toate avem diferite păreri în privința suzetei, a alăptatului, a premergătorului, a somnului de amiază, a diversificării etc.
Zece mămici, zece păreri diferite. Însă când este vorba despre nervi, ei bine, cu toate trecem linia de sosire. Astfel, o vedem în prima linie pe mămica cu sugarul în brațe, epuizată, ce se răstește la bebelașul din brațele ei. Apoi, pe mămica cu copilașul de doi ani plin de ciocolată pe haine, care va avea o atitudine de mamă severă și o privire atentă în ochii celui mic. Iar cea cu copilașul de gradiniță va avea parte de o dicuție apinsă în urma gestului de violență dintre el și camaradul său.
Cu toate scotem la iveală impulsivitatea, nerăbdarea și vorbele dure. Uneori ești nevoită, iar, de cele mai multe ori, nu mai analizezi situația și nu mai gândești ce urmează să faci.
Te scuzi pe tine însăți în fața copilului, de față cu mămicile, elaborezi un adevărat program de coșmar avut în urma unei nopți nedormite și epuizante, aduci amenințări la adresa soțului că nu a fost acolo să te ajute, riști să dai dovoadă de o mamă atât de implicată în creșterea propriului copil, încât ți-ai pierdut capul în numărul orelor petrecute în casă în compania lui.
Ei bine, nu ești singura! Și eu am avut acest discurs motivațional deseori, îmi oferă o stare de comfort și mă complac uneori în scuzele pertinente aduse în auzul publicului atent.
Însă adevărul nu stă în vorbele mele, ci pe chipul copilului meu, el păstrează în mintea lui tot ce am făcut sau nu am făcut pentru el.
Nu ești singura ce se pierde cu firea, nu ești singura ce riști să devii penibilă în fața mamelor pentru că nu reușești să dai dovadă de calm și rabdare, nu ești singura ce adună în ea frică și nesiguranță.
Însă știți ce spun toate aceste lucruri despre noi? Spun așa: că nu ne dăm bătute și că încercăm să facem tot ce ne stă în putință să fim acele mame extraordinare, atente, prezente, perfecte și cei mai buni mentori pentru copiii noștri.
Când ne privim în oglindă și suntem realiste și gata să spunem adevarul auzit doar de pereții martori din băile noastre, dăm jos maștile și ajungem la concluziile reale: nu suntem mamele desprinse din cărțile de pshologie și nu debordăm de optimism în fiecare zi și nu suntem divele de pe podium cu trei copii perfecți îmbrăcați și educați.
Liniștiți-vă! Și ei sunt copii! (Le sunt promise și lor dulciuri și acadele dacă stau cuminți, cum facem câteodată și noi când vrem să vedem un film bun).
Nu ești singura, iubita mea, care alege să bea o cafea liniștită și apasă „Play” pe desene.
Nu ești singura care vede un copil de la locul de joacă plin de secreții nazale și te apucă o spaimă și în același timp niște gânduri negre adresate mamei inconștiente.
No, you are not the only one, dear!
Noi, mamele suntem la fel
Noi, mamele, suntem toate la fel, în unele aspecte, bineînțeles. Unele o recunoaștem, altele nu.
Eu aleg să îmi recunosc virușii și să încerc să le găsesc antidot. Alteori îi răspândesc și devin o forță de nestăpânit.
E obositor să mă scuz și să mă acuz. Am învățat să trăiesc și decât să mă judec mereu pentru acțiunile mele, mai bine mă analizez și mă corectez, însă nu voi reuși niciodată să trăiesc sub un termometru al presiunii sau traind într-un echilibru perfect al balansoarului.
De ce? Pentru că atunci când viața ta se învârte în jurul celor mici, te sacrifici cel mai mult pe tine, de la vise, dorințe, până la orele de mâcare, rutina zilnică, probelme de sănatate, viața de cuplu, iar tot spațiul tău privat este dat uitării.
Iar noi încercăm zilnic să-l refacem, însă nu vom reuși niciodată să îl avem din nou întreg și nu cred că dorim asta, însă este normal să tânjim după libertate și egoism.
De aceea cred eu că s-au inventat „Mom’s night out”.
Pentru că e nevoie să ieși din pătrățel și să simți că trăiești dincolo de slugărela de acasă, pampers, babețici, tricouri pătate, nopți umflate, plâns, scaun de masă și alăptat.
Nu ești singura ce aprobă aceste adevăruri înalte și, recunoaște, ar fi perfect să citești acest articol într-o relaxare totală, cu o cafea în mână, pozitivă, cu un selfie perfect de Instagram, înfulecând din ciocolată în mijlocul casei, fără să fii nevoită să o mânânci în baie, pe geam sau să o ascunzi sub pat.
Adevăratul scenariu este: cafea pe covor, copii pe picior, plâns, soț înfometat, tu nervoasă, iar eu simt cu tine fiecare gest!
Nu ești singură, tine minte! Suntem o gașcă de mame neputincioase în demersul perfecțiunii, dar conducem cu mult zel spre acest ideal!
Să nu credeti, mămici începătoare, în refrenele următoare, niciodată :))
„Vai, dragă, eu niciodată nu-i dau desene la masa… O, scumpă, dar eu niciodată nu m-am răstit la prințișorul meu… Dragă, copilul meu niciodată nu a făcut prostii… Eu niciodată nu mi-am lăsat copilul nesupravegheat…”
Hmm, râd copios, în timp ce scriu, Alexandra este în baia de alături, singură în vană.
Înțelegeți ce zic? Sau sunt singura care face asta?
Cele care sunteți imperfecte, așa cum sunt eu, aștept mesaje!
Și, vă mai zic una și gata. Cineva m-a făcut indirect o mamă „fraierucă”, prin următorul exemplu: „Uite, dragă, vezi, copilul acesta umblă în picioare la șapte luni!” (comparație evident făcută cu fetița mea ce a mers la un an). „Vezi, dragă, dacă i-a dat lapte praf a mers și mai repede și este și mai zdravăn” (eu evident alăptând-o pe Alexandra). Vă las pe voi să trageți concluzia, eu am răspuns așa: „Vai, dragă, ce să fac dacă eu am fost mai fraieră și am alăptat-o, i-am încetinit mersul” :))
Ei, există mame perfecte? Există! Dar eu le egalez doar periodic, lunar, nu zilnic.
Nu ești singura, sunt și eu…